luni, 4 aprilie 2016

chestionar de aptitudini

OcupaţiaNivel de studii solicitate
Actor, papusar studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Maestru de ceremonii / prezentator de programe liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Comentator, reporter, jurnalist universitate
Crainic / prezentator (emisiuni radio si televiziune) liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Coregraf universitate
Redactor (tehnic, lingvistic) / redactor de specialitate universitate
Redactor de ziar / ziarist universitate
Purtator de cuvânt / responsabil relatii cu publicul universitate
Dirijor (de orchestra) universitate
Dirijor (de cor) liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Publicist liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Organizator programe de divertisment studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Disc jockey obligatorii de bază (primar + gimnaziu)
Dispecer în uzina electrica studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Director muzical universitate
Profesor de dans liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Educator în gradinita liceu cu diplomă de bacalaureat, posibil studii postliceale - în funcţie de specificul locului de muncă
Director de relatii publice studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Interpret si translator universitate
Lector universitar universitate
Dispecer siguranta feroviara studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Lingvist universitate
Dispecer în telecomunicatii studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Formator adulti universitate
Sef echipa de triaj şcoală profesională sau liceu cu diplomă de bacalaureat - în funcţie de specificul locului de muncă
Producator de film universitate
Tehnician control pulberi studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Scenarist (scriitor) universitate
Tehnolog chimist liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Tehnolog textilist liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Tehnolog (industria tutunului) liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Textier NON
Slefuitor de metale şcoală profesională (formare)
Agent de actiuni / broker liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Functionar / inspector vamal studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Muncitor în service auto obligatorii de bază (primar + gimnaziu)
Scenarist universitate
Tehnician ortoped / producator proteze şcoală profesională (formare)
Pompier (comandant) universitate
Regizor (de teatru / film) universitate

Chestionar de aptitudini

OcupaţiaNivel de studii solicitate
Arhitect peisagist universitate
Decorator de vitrine şcoală profesională (formare)
Creator de machete ceramice şcoală profesională (formare)
Maistru mozaicar şcoală profesională (formare)
Artist plastic (pictor, grafician) universitate
Sculptor universitate
Fotograf artistic liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Dispecer în uzina electrica studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Ceramist / olar şcoală profesională (formare)
Grafician audio-vizual studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Ceramist şcoală profesională (formare)
Ofiter / inspector de politie studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Restaurator de arta şcoală profesională sau liceu cu diplomă de bacalaureat - în funcţie de specificul locului de muncă
Artificier / maistru responsabil cu dinamitarea studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Aurar şcoală profesională (formare)
Scenograf de film / proiectant decoruri universitate
Agent de paza studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Fotograf şcoală profesională (formare)
Grafician designer audio studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Operator video universitate
Costumier de scena şcoală profesională (formare)
Machior / peruchier şcoală profesională (formare)
Bijutier şcoală profesională (formare)
Operator pe masini de procesare materiale plastice şcoală profesională (formare)
Dantelareasa şcoală profesională (formare)
Tesator manual şcoală profesională (formare)
Brodeza şcoală profesională (formare)
Sofer de autovehicule obligatorii de bază (primar + gimnaziu)
Arhitect de scena (în teatru) universitate
Turnator / miezuitor / modelator în turnatorie şcoală profesională (formare)
Maistru gravor în sticla şcoală profesională (formare)
Maistru aurar şcoală profesională (formare)
Designer de produse industriale liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Creator de moda liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Consultant de imagine liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Arbitru studii obligatorii de bază, şcoală profesională sau liceu cu diplomă de bacalaureat - în funcţie de specificul locului de muncă
Desenator / animator liceu cu diplomă de bacalaureat, studii postliceale sau universitare - în funcţie de specificul locului de muncă
Pompier studii liceale (cu diplomă de bacalaureat)
Palarier şcoală profesională (formare)
Confectioner / împletitor de cosuri şcoală profesională (formare)

luni, 7 martie 2016

8 martie.

Mamă, azi ţi-aduc în dar toate florile din lume,
Toate cântecele toate, ce se cântă pe pământ
Să-ţi încununez cu ele neasemuitul nume,
Nume plin de duioşie, dintre toate cel mai sfânt.


Gândul cel trimit spre tine vreau ca sufletul să-ţi umple
De-o imensă bucurie, de un dor nemărginit
Şi să-ţi apăr puritatea ghioceilor din tâmple,
Toată dragostea din mine, mamă astăzi ţi-o trimit.


Să mă ierţi măicuţo dragă dacă ţi-am greşit vreodată,
Dacă, poate fără voie, cu ceva te-am supărat,
Să am linişte în suflet şi o minte împăcată
Vreau s-aud din gura-ţi sfântă că, măicuţo, m-ai iertat.


Azi, când mugurii pe ramuri gata stau ca să răsară,
Când mai pline-s de lumină toate astrele cereşti,
Îţi doresc să porţi în suflet o eternă primăvară
Şi din zi în zi, tu, mamă, tot mai mult să-ntinereşti!




https://www.youtube.com/watch?v=CJMIDvfkqqU

luni, 29 februarie 2016

1 martie.

 Legenda martisorului 
A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau. 
Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon.
Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.
Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. 
Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.
In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil. 
De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara. 
Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa. 

Martisor

 

Din albul fulgilor de nea,
Si din a soarelui sclipire,
Iti daruiesc un martisor,
Aducator de fericire!

  

E mic si neinsemnat,
Dar plin de bucurie!
E gandul meu cel mai curat,
Care se-ndreapta catre tine!

vineri, 29 ianuarie 2016

24 Decembrie

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova şi Ţara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
Procesul, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Evenimente anterioare

La 1 ianuarie 1848 a intrat în vigoare o convenţie moldo-munteană prin care a fost desfiinţată vama dintre cele două ţări, excepţie făcând sarea.[1] Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor şi greutăţilor. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu a fost oficiază la Focşani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan, lângă borna de hotar, naş de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Ideea Unirii Moldovei şi a Ţării Româneşti, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 - 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât şi pe plan internaţional. Situaţia externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei şi hegemonia politică a Franţei ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească şi să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare.
Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naţionale, în cele două ţări şi în străinătate. Activitatea desfăşurată în emigraţie, îndeosebi în Franţa, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicaţii ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanşarea unei noi revoluţii europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franţei şi către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalităţi marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalităţi franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moşiei soţiei sale pentru a asigura aceste fonduri.
În ţară, acţiunile unioniste s-au desfăşurat în noul context determinat de prevederile Convenţiei de la Balta Liman, afirmându-se modalităţi variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iaşi şi la Bucureşti (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iaşi), Românul (Bucureşti); venirea în patrie a unor revoluţionari paşoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigaţiei pe Dunăre, ş.a.
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, şi erau alcătuite din reprezentanţi ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, ţărănimii clăcaşe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.
Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Ţara Românească majoritatea covârşitoare a opiniei publice susţinea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalităţi ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în faţa ei opoziţia separatiştilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mişcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceştia doreau menţinerea separării, motivându-şi opţiunea prin posibila decădere a Iaşilor şi a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat după 1861.
Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria şi Turcia, precum şi pe cel al caimacamului (locţiitorului domnesc) Todiriţă Balş (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiştii au reuşit, într-o primă fază, să câştige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorinţa de a-şi realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanţilor celor care nu împărtăşeau idealul de unire sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondenţa secretă purtată de soţul ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reuşit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc.[1] Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromiţătoare au fost publicate în ziarul unionist "L'Etoile d'Orient", ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp şi în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalţi supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia şi Regatul Sardiniei) au rupt relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.[2]
Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, şi celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III şi Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parţiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente). Instituţiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia Centrală de la Focşani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate şi armata.
Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
În 7 şi 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluţiile prin care se cerea:
  • Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634;
  • Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
  • Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării;
  • Neutralitatea pământului Principatelor;
  • Puterea legiuitoare încredinţată Adunării Obşteşti, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.
Toate acestea sub garanţia colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.
Întrunite în capitala Franţei pentru a lua în discuţie cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai - 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenţia de la Paris:
  • Principatele îşi păstrau autonomia sub suzeranitatea Porţii şi sub protecţia celor şapte puteri;
  • Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, fiecare având instituţii proprii;
  • Se înfiinţau instituţii comune precum Comisia Centrală de la Focşani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, armata;
  • Se prevedeau principii de organizare şi modernizare a viitorului stat (separaţia puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor de clasă, egalitatea în faţa legii, drepturi politice pentru creştini, libertatea individuală);
  • Dreptul de vot ramânea cenzitar. [3]
După încheierea Convenţiei de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituţii a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

Theodor Aman: Unirea Principatelor
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naţionale”.[2] Reprezentanţii acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Ţara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor şi a-l susţine pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, şi agent al Rusiei. Acesta, susţinut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Şmul Rabinovici şi agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iaşi câteva sute de mercenari, viza şi el unirea celor două ţări, dar sub domnia sa şi sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus. Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniştii au înţeles jocul lui Sturza şi au hotărât să-l respingă şi să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruşi şi liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinşi să constate că acesta este respins şi în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susţinută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acţioneze doar pentru a linişti eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza şi apoi pentru a forţa alegerea sa în Ţara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă. S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unionişti Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu şi Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) şi a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul şi Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.[3]
Întrucât în textul Convenţiei nu se stipula ca domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unionişti au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat şi în Ţara Românească. Acolo însă, Cuza era susţinut doar de liberali, în timp ce conservatorii deţineau 46 din cele 72 mandate. În această situaţie, liberalii radicali au iniţiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitaţie în rândul populaţiei Capitalei şi al ţăranilor din împrejurimi. O mulţime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră şi să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei".
Într-o şedinţă secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Ţările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce priveşte o unire politică. Orientarea unionistă a domnitorului a făcut însă ca acesta să acţioneze pe parcursul următorilor doi ani în sensul

Recunoaşterea internaţională a Unirii

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucureşti, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru loan Cuza avea să-şi găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană.
Cea mai stringentă problemă era recunoaşterea internaţională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris. Situaţia creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferinţe internaţionale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante şi au reuşit să câştige sprijin pentru cauza românească. Încă în a doua şedinţă a Conferinţei (1/13 aprilie) Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman şi Austria însă tergiversau; mai mult, se află că se punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre. Alexandru I. Cuza răspunse energic. La 20 aprilie, la Floreşti, între Ploieşti şi Câmpina, armata moldo-munteană era concentrată spre a face faţă oricărei situaţii. După alte ameninţări, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, odată cu Austria, în a 3-a şedinţă a Conferinţei de la Paris (25 august/7 septembrie), să recunoască, la rândul ei, dubla alegere. Detensionarea situaţiei, atât în relaţiile cu Imperiul Otoman, cât şi cu cel Habsburgic, îl determină pe domn să ordone închiderea taberei de la Floreşti (1 septembrie 1859).
Astfel împlinită recunoaşterea situaţiei de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline. Fără a aştepta verdictul altor reuniuni internaţionale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecinţele hotărârilor adoptate prin Convenţia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite încă în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de către Poartă, drept unic reprezentant al celor două ţări. Unificarea armatei începea cu deplasări de unităţi militare moldovene, la Bucureşti şi muntene, la Iaşi; tabăra de la Floreşti s-a bucurat de o comandă unică. În cursul anului 1860, statele majore, instrucţia, administraţia şi intendenţa au fost aşezate sub o singură autoritate, iar aceeaşi persoană - generalul Ion Emanoil Florescu - a fost numită în funcţia de ministru de război în ambele ţări. La serviciul telegrafului moldovean şi muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht.
La Focşani, nu fără dificultăţi, îşi începuse activitatea Comisia Centrală care, potrivit Convenţiei de la Paris, trebuia să elaboreze legile, comune celor două ţări. În cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electivă şi promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casaţie şi la domeniul funciar (care traducea în fapt principiul egalităţii fiscale). Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862.[4]
Raporturile cu acele puteri garante care se arătau ostile unirii sau care jucaseră, în trecut, un rol important în viaţa Principatelor (Rusia, în anii „protectoratului”) au fost bazate, încă din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea neştirbită a autonomiei ţării nou-constituite. Astfel, prezenţa militarilor otomani va fi categoric interzisă, iar Poarta va fi obligată, în vara anului 1860, să renunţe la paşapoartele sale solicitate călătorilor români, în mai multe situaţii supuşii Imperiului fiind reţinuţi pentru că au produs diverse neorânduieli. Austria, vehement duşmănoasă, a trebuit să accepte că legile statului român sunt valabile şi pentru locuitorii cezaro-crăieşti aflaţi aici cu afaceri. Maghiarii şi polonezii, care voiau să rămână în Principate sau să tranziteze spre alte regiuni, sunt protejaţi de guvern şi de domn în spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare.
Franţa, apoi Rusia, Italia şi Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aştepta hotărârea Conferinţei de la Constantinopol convocată în acest scop. Cum era de aşteptat, încă din prima şedinţă Poarta a cerut dreptul de intervenţie în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenţiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiţii considerate, în ţară, inacceptabile.
Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacţia energică Camerelor şi a guvernelor, poziţia intransigentă a lui C. Negri şi atitudinea favorabilă a majorităţii Marilor Puteri garante şi-au făcut în cele din urmă efectul. La capătul Conferinţei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunţat la condiţiile anterior solicitate, Austria păstrându-şi vechea poziţie.
Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.

Referinţe