Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
|
REVEDERE
� Codrule,
codrutule,
Ce mai faci, dragutule, Ca de când nu ne-am vazut Multa vreme a trecut Si de când m-am departat, Multa lume am îmblat.
� Iar, eu
fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Apele-astupându-le, Troienind cararile Si gonind cântarile; Si mai fac ce fac de mult, Vara doina mi-o ascult Pe cararea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Implându-si cofeile, Mi-o cânta femeile. |
� Codrule
cu râuri line,
Vreme trece, vreme vine, Tu din tânar precum esti Tot mereu întineresti.
� Ce mi-i
vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri, Ca de-i vremea rea sau buna, Vântu-mi bate, frunza-mi suna; Si de-i vremea buna, rea, Mie-mi curge Dunarea. Numai omu-i schimbator, Pe pamânt ratacitor, Iar noi locului ne tinem, Cum am fost asa ramânem: Marea si cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele.
(1879,
1 octombrie)
|
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reuşit să-i deranjeze pe cîţiva lideri importanţi din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriţi-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieţii politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie şi cronicar literar sau teatral, scria despre viaţa mondenă sau despre evenimente de mai mică importanţă, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu